Feb
Te dau la ţigani!
by cataracta | No Comments »Nu se poate ca măcar odată în viaţa voastră de bitongi neascultători să nu fi auzit chestia asta spusă de mama sau de tata când dădeai foc la muşama, spărgeai geamu’ la baie sau scoteai limba către baba de la parter. Asta era pedeapsa supremă, îngrozitorii ţigani fiind o specie clar diferită, creaturi rele şi odioase, care avea inevitabil saci în care băgau copiii şi plecau cu ei departe, fiindcă ţiganii nu stăteau nicăieri, erau murdari şi se hrăneau cu resturi de mâncare de pe la containerele de gunoi. Inevitabil, expresii de genu’ “te milogeşti ca ţiganu’ “, “de ce furi mă, eşti ţigan?” sau “bă, ce ţigan eşti” au intrat în folclorul românesc şi ne-au petrecut de-a lungul vieţii noastre de est-europeni toleranţi, singurii de altfel care acum vreo sută şi ceva de ani am tras ţiganii la vatră în loc să-i izgonim aşa cum au făcut toţi ceilalţi. Noi şi sârbii, poate şi ungurii. Dar noi, mai cu moţ, am şi legalizat-o. Şi europenii cu siguranţă s-au bucurat că i-am scutit de-o treabă şi şi-au râs în barbă şuşotind între ei că “ce proşti sunt românii, hai să le zicem ţigani de-acum!”. Dar să lăsăm istoria şi rahatul european strâns cu drag pe meleagurile noastre…
Şi revenind, nu-i aşa că e de admirat că noi, ăia mai cu creier şi care nu prea avem de-a face cu ţiganii (aspect foarte important), dar crescuţi cu teroarea “datului la ţigani”, suntem totuşi toleranţi şi nu aruncăm cu pietre în ei?
Şi aşa, ca o notă de final care să regleze puţin echilibrul acestui articol, mi-am pus o întrebare de om care cugetă: de ce n-am auzit niciodată să mi se fi spus că mă “dau la unguri”? Că doar nici p-ăia nu prea îi iubim noi cu tot sufletul. Să fie oare fiindcă p-ăia, fără să ne dăm seama, îi respectăm?
Like
