Nu vreau să generalizez nimic. Acest post este pur şi simplu o părere personală, argumentată pueril şi scrisă la cald. Deci, să începem.
Personaje: eu, Alfa Romeo 147, 161 cp. El, Dacia Logan cu ceva cai putere şi mulţi brăduţi şi cruciuliţe în parbriz.
Întâmplarea 1: eu, în maşina mea, la un semafor, pe banda din mijloc, cea care mergea înainte. EL, înarmat cu Dacia Logan, pe banda din stânga mea, cea care avea desenată mare de tot pe ea o săgeată către…stânga. Se face verde, bag în viteza întâi, mă pregătesc să merg înainte. Din stânga mea se aude un zgomot ciudat de motoraş de maşină teleghidată turată la maxim, însoţit de un şuierat prelung de cauciucuri. Frânez. Prin faţa mea trece ca o nălucă, “extrem” de rapidă, virând la dreapta, o Dacie Logan. Cea care stătea până mai adineauri cuminte în stânga mea. Am apucat doar să văd că e albă şi că are desenate pe cur trei caractere chinezeşti. Mi-am revenit cu greu, mi-am şters o lacrimă şi mi-am continuat drumul.
Întâmplarea 2: eu, maşina mea, două benzi pe sens, în afara localităţii, pe prima bandă. El, înarmat cu una bucată Dacia Logan sub fund, în spatele meu. CD la oglindă, cruciuliţe. Circulăm regulamentar, 90 – 100km/h. În faţa mea, un camion, viteza aproximativă 70 – 80 de kilometri la oră. Semnalizez, firesc, mă pregătesc să mă înscriu în depăşire pe banda a doua. Din stânga spate se aude brusc un zgomot ciudat de motoraş de maşină teleghidată turată la maxim şi în oglindă văd vreo cinci – şase flash-uri venind de la maşina albă care se afla încă pe prima bandă. Surprins, mă retrag, Dacia albă “zburdă” pe lângă mine în decurs de un minut şi apoi după vreo 30 de secunde reuşeşte să “zburde” şi pe lângă camion. Revine pe prima bandă, viteza aproximativă 90 de kilometri la oră. Îmi reiau calm procesul de depăşire, merg constant cu aproximativ 100 km la oră, ajung în dreptul lui. Şoferul înarmat cu Dacie rânjeşte la mine şi accelerează până la aproximativ 120 de km la oră, aplecat pe volanul de care ţinea bine şi concentrat la drum. Revin pe banda întâi, Loganul rămâne în faţă la o distanţă constantă. Mi-am revenit cu greu, mi-am şters o lacrimă şi mi-am continuat drumul.
Mai am vreo trei, dar mi-e lene. Revenind la titlu, am o teorie personală, probabil greşită, privind şoferii de Dacii Logan şi care sună cam aşa:
Îl cheamă Gheorghe, prietenii îl alintă Gigi. Undeva prin anul de graţie 1977 a câştigat la cecurile de 5000 o Dacie. 1300, pentru export. A crescut-o, a îngrijit-o, a vopsit-o şi a reparat-o. În anii nouăzeci a decis că este o maşină mult prea bună pentru banii pe care-i putea lua pe ea, astfel a păstrat-o. Peste vreo zece ani, începând de prin 2005, începe programul rabla. Omul nostru are salariu, are maşină. Aceeaşi. De fapt nu a condus în viaţa lui decât o singură maşină: Dacia lui 1300 din 1977, de 46 de cai putere şi fără servo-direcţie sau servo-frână. Bun. Având salariu bun fiindcă este unul dintre norocoşii a cărui intreprindere comunistă nu s-a închis încă, decide să se angajeze la “o rată” pe cinci ani, ducându-şi bătrâna şi credincioasa maşină la Remat şi visând la minunea tehnologică a anilor 2000, Dacia Logan. După ceva rahaturi birocratice şi trei luni de aşteptare, primeşte telefonul mult aşteptat. A venit maşina.
Finalul teoriei: Omul nostru, după treizeci de ani de legat cu sârmă şi dezvoltat tricepşii trăgând de volanul îmbrăcat în blăniţă al Daciei 1300, se urcă în Logan. Volanul se învârte uşor, maşina este extrem de puternică (70 de cai?), frânează exemplar, este de-a dreptul bestială. Nici măcar nu-i auzi motoru’ domne şi se aşterne la drum ceva de speriat. Concluzia: omul nostru se transferă brusc într-un vis personal în care maşina de sub fundul său este cel puţin Ferrari:
Pune şi pe Facebook!
Adrian Oprică este un tânăr consilier pedelist, foarte portocaliu. Mâine voi fi prezent, dacă nu uit, la întâlnire. Fiindcă vreau să fie eu acela care-i va arde o pereche de palme şi-un şut în cur în momentul pronunţării primei silabe din numele preşedintelui în exerciţiu sau a partidului care ne este şi mumă şi ciumă. Abia aştept, staţi pe frecvenţă.
Like
