Blogocular

2 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

1 person likes this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

3 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

2 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

70 de kilograme de câine, vreo 300 de grame de coiţe şi nişte băşini ce te scot din casă.

Shaka aproape că a terminat de crescut, mai are vreo 10 kilograme de pus pe el şi vreo doi centimetri peste cei 90 pe care-i măsoară acum, la umeri.

Altfel, nu ascultă, face doar ce are el chef, nu muşcă şi doarme toată ziua. A, latră uneori plictisit când intră cineva în curte, asta dacă nu visează, şi mănâncă precum un porc.

Şi e virgin.

Ştiu că articolul ăsta nu interesează pe nimeni, vroiam doar să-l fac de căcat.

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Perfecțiune:

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Cineva din Timișoara a avut o idee genială: taxa pe câine. Bineînțeles, ilegală, însă mi-am amintit că acum câțiva ani și în Brașov se punea problema să existe o astfel de taxă. Și eu, ca proprietar de câine, îmi pun întrebarea: dacă dau banii ăștia, ce primesc în schimbul lor? Faptul că n-am voie să-mi plimb câinele legal în niciun parc din oraș? Fiindcă în prezent, singurul loc din minunatul oraș Brașov în care te mai poți plimba alături de companionul tău canin este Aleea de sub Tâmpa. Bineînțeles, trebuie să fii grijuliu și să ai puțin noroc, urșii din zonă îți pot face o mică surpriză astfel încât să te întorci acasă cu … zgarda. Însă nu-i nimic, să simțim și noi c-avem câine, ce dracu’, loviți-ne cu taxa!

În Brașov se pare că se pune problema ca nici acolo să nu mai fie permis accesul patrupedelor, prin urmare atunci când te manâncă în fund de o plimbare cu Grivei prin natură, o iei frumos către munți. De cel puțin două ori pe zi.

Nu-i așa că e prea mult să visez la un parc pentru câini, așa ca ăsta de mai jos?

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Am citit o mulţime de poveşti despre militari şi câinii lor şi despre felul în care se ataşează unul de celălalt şi apoi sunt nevoiţi să se despartă. Chiar tatăl meu, fost soldat în termen la o unitate militară specializată în dresajul utilitar, mi-a povestit de nenumărate ori diverse poveşti similare despre câini şi cum oameni pentru care câinele era doar un alt animal, după armată reveneau să-şi viziteze foştii camarazi canini şi viaţa lor se schimba mai apoi. Povestea de mai jos e similară, comună, dar parcă transpusă în imagini atinge puţin mai tare. Pe mine m-a lovit, şi probabil că astăzi mă voi duce acasă şi-mi voi lua câinele în pat. Sper să încăpem.

Dixy,cainele meu de la Ciorani de la Scoala de dresaj a politiei de frontiera, a “plecat” dintre noi. A fost un caine devotat, un camarad loial si mi-a facut zilele din armata mai usoare. Afectiunea noastra a dainuit peste timp si spatiu.
Dupa ani de zile de activitate in grupa demonstrativa a Scolii de dresaj, dupa pensionare, a fost luat de un bun prieten al meu, politist de frontiera, la Brigada Constanta. La granita cu Bulgaria, unde si-a trait ultimii ani ai vietii, Dixy parca a sperat in tot acest timp sa ne revedem.
Marti, in data de 28 Iulie 2009, am fost sa il revad… La varsta de 12 ani, prietenul meu nu era sigur, daca Dixy ma va recunoaste dupa atatia ani trecuti…. Eu am simtit toti acesti ani, ca intre mine si camaradul meu din armata, a ramas pentru totdeauna o legatura afectiva vesnica.
Ma bucur nespus ca dupa atata dorinta si asteptare, am reusit sa il vizitez, sa il revad… Am revenit acasa, in Bucuresti, cu gandul la reintalnirea noastra.
Dupa 3 zile de la acest moment al regasirii, prietenul meu Nicu, m-a anuntat ca Dixy a murit. Pe data de 1 August in noapte, cainele meu devotat, a murit… cred eu, linistit.
Am facut un film cu el si in memoria lui.
Va fi intotdeauna in inima mea!

Vă avertizez, dacă sunteţi sau nu iubitori de animale secţiunea “In memoriam” de pe animale.ro vă va da peste cap. Aşa că nu fiţi bitongi ca şi mine şi încercaţi să vă abţineţi.

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

www.wulffmorgenthaler.com

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Update, level 6 dar nu ultimul, The Monster Dog în vizită la ţară. Şi dacă tot veni vorba, el este Shaka. Este un Dog German de un an jumate şi este al nostru de prin iunie anul trecut. M-au minţit, când l-am cumpărat era mic, rău, frumos şi mânca puţin. Acum nu mai este mic şi nici nu mai manâncă puţin. Şi nici rău nu este. Adică nu mai e nimic din ce-a fost. Este leneş, foarte leneş şi nu ştie să bea apă. În rest e bine de ştiut că dacă aveţi vreo treabă mai violentă de rezolvat cu mine, veţi avea prima dată de-a face cu el, dacă are chef. Printre altele îşi doreşte tare mult sa facă sex. Cu orice şi oricine. E chiar penibil câteodată, şi a recunoscut şi el. A învăţat de curând sa facă pişu ca un bărbat, ridicând piciorul. Până acum câteva luni râdeau toţi câinii de el. E cam bleg şi foarte plângăcios. Totuşi, dacă ştiţi careva vreo femelă de aceeaşi rasă, preferabil curvă fără pretenţii, aş cam vrea să i-o ofer. Deci, aştept. Adică el mai mult.

Articolul ăsta l-am scris la cererea lui. După cum vedeţi are un mic defect la o labă – nimic genetic – şi scrie mai greu. L-am prevenit că dacă voi scrie vreodată ceva despre el îl voi face de căcat dar a hăulit că-şi bagă laba şi îşi asumă orice risc. Că nu mai rezistă. Poze din portofoliu mai jos, din vizita la ţară în care m-a însoţit, sau în articolul ăsta. Vă salută Shaka hăhăhăhă.

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Într-o noapte am gasit un pui de bufniţă. Mergeam aiurea cu maşina si ea stătea in mijlocul drumului. Ca proasta. Şi-am luat-o între roţi, fără să o ating. Am oprit şi m-am dus să văd ce-am făcut. A dracu’ bufniţă, de vă spuneam eu ca e proastă, nu era deloc. Se prefacea moartă. Şi atât de bine se laţise ea pe asfalt de aproape ca m-a convins ca una din cele patru roţi ale mele i-a trecut peste cap. Am văzut insă că respira, şi-am zis sa n-o las acolo. Şi-am luat-o cu mine…ea, lată, eu conducând mai aruncam din când în când câte un ochi pe scaunul din dreapta unde zăcea pe un ambalaj de hartie de Mc. Ha. Dintr-o dată s-a ridicat in picioare şi m-a privit fix. Era cu spatele la mine şi primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost că i-am sucit gâtul. Apoi mi-am amintit de şmecheria cu bufniţele şi raza lor de 360 de grade. Apoi s-a întors cu totul fără să-şi mute privirea de la mine nici măcar o fracţiune de secundă.

Am cazat-o intr-un coş de rufe pe bluza unui prieten pe care şi-o uitase in maşină. Şi a doua zi am dus-o la veterinar. A rămas la mine încă patru zile, apoi a plecat la o asociaţie care se ocupă cu reintegrarea sălbăticiunilor in mediul lor natural. Dar în ăstea patru zile am apucat să înţeleg cât de fantastică este această pasăre. După o zi venea după mine prin casă, se oprea unde mă opream şi eu şi mă fixa cu privirea. Când încercam s-o prind, mă fenta în zbor în câţiva centimetri. Şi de fiecare dată când zbura nu auzeai absolut nimic. Dar nimic. Doar la aterizare se auzea un fâşâit uşor…însă dacă erai broască sau şoarece era deja prea târziu…

De ce v-am scris toate ăstea? Nu ca să vă arăt eu vouă cât de milostiv sunt şi mamă mamă ce bun sunt eu cu animalele..nu. Ci ca să vă recomand poate cel mai tare Cabinet veterinar dintre toate cele pe care le-am bătut eu în cariera mea de crescător amator de câini…Este acelaşi cabinet unde mi-am operat câinele într-o noapte pe la 2 dimineaţa, in condiţiile în care medicul ăla a bătut un drum de vreo 40 de km ca să ajungă. Şi l-a operat perfect.

Vobesc de Cabinetul Veterinar Kerberos, de pe strada Vulcan nr. 23 din Brasov. Dombat Endre este unul dintre medicii de acolo. Şi chiar dacă nu vă doresc să aveţi nici măcar cea mai mică problemă cu animalul vostru din casă, dacă veţi avea vă doresc ca el sa ajungă pe mâinile acestor oameni…

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Poiana Stânii Regale.

Drumul.

Dacă urci către Cota 1400, cu maşina, dinspre Sinaia, ai două variante. Să mergi la Cota 1400 unde să-ţi poluezi creierul, ochii şi urechile, sau să virezi la un moment dat la dreapta după indicatorul care te ghidează către Poiana Stânii. Recomand varianta a doua.

Read the rest of this entry »

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Eu nu reusesc sa inteleg chestia asta, daca e reala. Ignoram partea cu politistii, nu ma mai impresioneaza de prea mult timp frecatorii de menta care ne servesc si ne protejeaza. Vorbim de doamna Capatana. Sa zicem ca totul e exact asa cum zic astia de la Jurnalul. Cum mama dracului faci un adapost de caini si apoi ii lasi sa se chinuie in halul ala? Primesti oare niste bani daca faci asa ceva? Intreb ca nu ma pricep. Si daca totusi se strica situatia intr-atat incat sa nu ii mai poti intretine, daca nu ai unde sa-i “transferi”, nu-ti trece prin cap ca poate liberi ar fi mai fericiti? Chiar ca suntem o specie blestemata de animale salbatice. In jungla am muri, intre noi ne f***m…si mai suntem si prea multi.

Later edit: este foarte posibil ca aia de la Jurnalul sa fi muscat o momeala. Este foarte posibil ca aia sa fie niste catei pe care femeia aia tocmai ii gasise pe strada. Este posibi, fiindca se pare ca D-na Capatana are ceva contracte cu Primaria Bucuresti. Si este posibil ca acele contracte sa fie ravnite de altii. Este posibil, ziceam, fiindca la noi totul este posibil.

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!