Blogocular

Le Monde attacked by Romanian hackers.

1 person likes this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Toată tevatura asta cu noru’ şi cu închisul aeroporturilor îmi aminteşte de-o întâmplare de acu’ câţiva ani, din vremuri imemoriale.

Aveam ceva treabă la Bratislava şi pentru că nu se poate zbura direct am găsit o cursă cu escală la Viena. La dus… toate bune şi frumoase. Ba chiar am terminat treaba mai devreme; aşa că am ajuns înapoi la Viena cu vreo 5 ore înainte de ora de decolare, ore care s-au scurs nemilos de încet. Şi când să-nceapă îmbarcarea… surpriză: se anulează zborul din cauza ceţii de la Bucureşti. Era al doilea zbor consecutiv anulat, după cum aveam să aflu.

Ne asigură cazare pentru noapte, ne aduc la prima oră la aeroport pentru zborul de dimineaţă, care pleca teoretic la 7. La 6 suntem anunţaţi că zborul se amână pentru 8, la 7 pentru 9 şi tot aşa până când pe la vreo 11 suntem anunţaţi că se anulează de tot. Şi-atunci am trăit unul din momentele alea de graţie divină în care îmi puteam da seama după gesturi din ce parte a Europei e subiectul observaţiei: toţi românaşii noştri au tăbărât pe nefericiţii angajaţi ai aeroportului care ar fi trebuit să se ocupe de îmbarcare, fiecare ţipându-şi nemulţumirea, ba într-o germană de baltă, ba într-o engleză aproximativă, ba în frumoasa limbă română; asta în vreme ce non-românii ( na!) stăteau şi se uitau ca la circ, cu sufletu’ la gură, aşteptând sfârşitul palpitant al revoltei populare. Frumos era să observi şi fluxul de oameni veniţi în pelerinaj de pe la celalte porţi să vază şi ei pe viu o răscoală neaoş românească. Cert e că sub comanda strălucită a unui urmaş de-a lui Stefan cel Mare carpato-danubiano-ponticii au refuzat să se mişte de-acolo blocând poarta şi îmbarcarea pentru următoarea cursă; austriecii, ori sătui de show ori acţionând conform reglementărilor, habar n-am, au forţat compania aeriană să efectueze cursa. Şi-au adus ăia cel mai experimentat echipaj al lor; a fost singura stewardesă de 60 de ani, încă în activitate, pe care-am văzut-o la viaţa mea!

Şi-ajungem deasupra Bucureştilor. Ceaţă să-ţi bagi degetele-n ochi! Avionul începe să descrie cercuri largi deasupra aeroportului (am presupus noi) şi după vreo 5-6 ture … din nou răscoală „Bă, vreţi să ne omorâţi cu zile, de ce nu ne-aţi lăsat la Viena?!?”, replică venită din partea vajnicului conducător de oşti, revenit la statutul de muritor de rând. Dar nenea pilotu’ ne-a lăsat fix în mijlocul pistei, de ziceai c-a  pus avionul cu mâna; să-i dea Dumnezeu zile.

Concluzia e la alegere: ori „aoileo spiritu’ de turmă” ori „trăiască spiritu’ de turmă!”, în funcţie de câţi ani ai petrecut acasă din cei 7 regulamentari.

4 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Nu ştiu de ce, doar aşa ca să nu iasă groapa de gunoi pe primul loc. Aici.

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Un anume personaj politic, nu spui cine, persoană importantă, ne tot omoară  de câtva timp cu sintagma adoptată mai apoi de toţi „baieţii deştepţi din energie”. Că uită să precizeze că  fetele dumisale lucrau pentru ăştia deştepţii sau că cei mai inteligenţi îs chiar colegii lui de partid … să am pardon da’ n-am ce comenta.

Şi probabil pentru că s-o fi săturat să-i bată lumea obrazu’… s-a gândit să schimbe „băieţii deştepţi”. Logic, nu? Aşa că aflăm cu stupoare sau nu, depinde de stomacu’ fiecăruia, că nişte firme (nu spui care, că şi aşa ştie toată lumea) au încheiat contracte de achiziţie la nişte preţuri mai mult decât preferenţiale, cu mult sub preţul pieţei, până prin 2018. Asta în condiţiile în care toată energia ar trebui licitată pe bursă, conform legislaţiei în vigoare; ce țărancă îs: am uitat că legile-s numai pentru proşti.

In plus, urmează  o mult trâmbiţată reorganizare a producătorilor care prevede împărţirea ăstora pe criterii geografice şi nu după sursa folosită la obţinerea energiei; şi mă întreb io, aşa ca ţăranu’: care din cei doi giganţi urmează a fi blagoslovit cu contractele astea măreţe şi cine le acoperă ălora pierderile?

Şi colac peste pupăză, din 2013, urmează ca producătorii să plătească, o contribuţie mai mare pentru emisiile de carbon; mai mare înseamnă că în prezent plătesc doar 20% din ceea ce vor plăti în viitor. Şi iar mă întreb ca ţăranu’: dacă acu’ preţul preferenţial este cu 20-30 lei / Mwh mai mic decât preţul pieţie, cu cât va fi mai mic începând din 2013?

On the other hand… pe cine interesează de fapt? Surpriză: pe nimeni! Vreţi să vă demonstrez: cât plătiţi pe kilowat ştiţi???

Da’  oare de ce ma oftic? Ne fac ăstia ziua națională de rugăciune şi-o să-avem atunci timp suficient să ne rugăm, ca-n Venezuela, pentru curentu’ nostru cel de toate zilele!

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Am o viață ciudată. Sau cel puțin una care cu greu s-ar putea încadra in tiparele normalității. Şi recunosc:  de câteva luni tânjeam să fiu una dintre cei mulți, să mă identific cu toți şi cu nimeni în particular; tânjeam după normalitate. 
Până zilele trecute, când am auzit-o pe următoarea: un puştan normal din zilele noastre, adicătelea cu fitze, fumuri şi “cul”, a fost luat la omor în stația de autobuz, de către … un individ, pentru că om nu poate fi, pe care puştiul îl cunoştea. Care individ îl bate până-i sparge timpanele. La propriu! 
Mama puştanului, o femeie cumsecade, care nu prea mai vede de ani buni, merge la meliție să depună plângere. Ca un om normal. Acu’ … răspunsu’ initial a lu’ nenea melițianu’ este, pentru o persoană ca mine, halucinant: “Păi doamnă, dacă tot îl cunoaşteți prindeți-l şi aduceți-l încoa!”  
Personal, nu-mi pot închipui ce te poate determina să dai într-un om până îi spargi timpanele, dar se pare că în ziua de azi chestiile astea mai impresionează doar pe cei care vor să fie impresionați. Şi nici reacția inițiala a organului plătit să apare cetățeanu’ n-a prea mirat pe nimeni.Cu alte cuvinte … e normal. 
Aşa că… mama ei normalitate! Cui îi mai trebuie?!?

Guest post scris de către aceeaşi persoană care a scris asta.

3 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

via.

2 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Mai urmează?

Clic pe poză pentru efecte vizuale.

Poza vine de aici.

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

După cum bine spune şi în descrierea clipului, ultimile amintiri înainte ca România să stingă lumina pentru jumătate de secol.

via

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Mai jos dovada clară că Mişel atingea, săruta şi mângâia copii. Dacă data trecută n-am avut nimic de comentat, de data asta nu mă pot abţine să nu remarc cum stimabila nu precupeţeşte niciun efort pentru a ne distra, urcând periodic pe net, cu mâna ei sau a vreunui supus de seamă, clipuri din ce în ce mai interesante. Că nu putem ignora, nu-i aşa, prezenţa discretă şi timidă a actualului maestru al muzicii uşoare româneşti, Laurenţiu Duţă, pe-atunci doar un puber nevinovat, de mânuţă cu cea cu care împărtăşeau pasiunea mistuitoare faţă de atingătorul de copii, acum decedat. Frază lungă dom’ne, felicitări c-ai ajuns la final.

Acum însă bucuraţi-vă în linişte de cele de mai jos:

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Cine-şi mai aduce aminte de Pascu şi-a lui Mărie şi pachetul Connex Go, ce-i al tău e al tău?

Iaca şi continuarea. Cum ar veni după zece ani…

2 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Suntem vai de curu’ nostru. Şi nu precupeţim niciun prilej să o spunem tuturor:

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Uitaţi-vă puţin la imaginile de mai jos. Sigur, există şi în State ceva asemănător dar ăia de îmbulzesc şi se omoară cu un scop: chilipiruri în singura zi din an când poţi cumpăra un televizor cu zece dolari. Şi da, în nebunia lor unii stau de cu noapte, cam cum stăteau ai noştri în fiecare noapte la coadă la lapte.

Dar ăştia de mai jos?

LE: după o a doua vizionare am ajuns la concluzia că este un viral excelent

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

via

Like

Unlike

Pune şi pe Facebook!

Din diverse şi variate motive (care în esenţă este unu’ mare şi lat, recunosc) am lunar “onoarea” de a vizita spitalul de dilimaci de pe Eminescu. Nu ştiu câţi se mai pot lauda cu aşa o experienţă (sâc!), ce ştiu cu siguranţă este că pe dinăuntru onorabilu’ stabiliment arată exact aşa cum îşi închipuie lumea.

Aştepând pe holurile spitalului bântuite de indivizi aparţinând diferitelor “specii”,  vine, adusă fiind de salvare, o femeie în plin atac de anxietate ( părerea mea!).Îi era frică de foc, de faptul că lumea o s-o uite acolo şi n-o să mai iasă niciodată, de întoarcerea acasă, etc.

Acum apare paznicul, care o recunoaşte şi o întreabă:

-   Şi copilul unde e?

-   Mi l-a luat soţul, că e sectant.

Şi şi-a amintit: că sectanţii o urmăresc, că vor sa o omoare şi alte lucruri asemenea. Şi ţipă, şi ţipă, şi ţipă…

La un moment dat se calmează şi zăreşte ecusonu’ asistentei de pe salvare, pe care o cheamă Pastor!!! Si bineînţeles că exclamă:

-  Doamnă, dar dumneata de ce eşti pastor???

Inutil să mai spun că urmează o nouă criză…

Întâmplarea se încadrează cu succes la categoria “viaţa ne-o trage la toţi” şi în contextul ăsta trebuie judecată. Iar mie personal îmi creează o serie de dileme existenţiale începând cu: chiar nu se putea ca pe asistenta aia să o cheme Ionescu, Popescu, Georgescu?!?

în loc de morală (pentru că fiecare este liber să înţeleagă ce şi cum vrea), prefer următorul citat: “Adio viaţă! Cu respect, Ion.”

Guest post de la cineva de care nu am voie să spun şi care sper că va mai scrie pe la noi.

3 people like this post.

Unlike

Pune şi pe Facebook!